Simona Halep se teme înaintea audierii de la TAS. A vorbit prima dată despre retragere: ”Va fi sfârșitul carierei”
Simona Halep traversează cea mai grea perioadă a carierei sale după ce a fost suspendată patru ani din tenis, pentru dopaj. Sportiva a făcut apel la TAS și așteaptă să fie audiată la începutul anului viitor. Într-un preview al unui interviu, aceasta a vorbit pentru prima dată despre retragere. Ce a spus fostul lider mondial.
Ce spune Simona Halep despre retragere
Simona Halep a fost depistată pozitiv la US Open 2022 și a primit un verdict dur din partea Tribunalului Sport Resolutions, din Marea Britanie: patru ani de suspendare. Pe 24 octombrie, sportiva din Constanța a făcut apel la TAS, ultima instanță unde poate să-și caute dreptatea și unde speră la o anulare sau măcar la o diminuare a perioadei de suspendare. Ea va fi audiată în Elveția în perioada 7-9 februarie.
Simona Halep a vorbit pentru prima dată despre retragere înaintea audierii de la TAS, într-un preview al unui interviu acordat Euronews. Ea a precizat că păstrarea suspendării de patru ani ar însemna finalul carierei. 6 octombrie 2026 ar fi data la care suspendarea Simonei Halep ar expira, în cazul în care TAS nu schimbă decizia.
”A trecut deja mai mult de un an, fiecare zi a fost dureroasă, plină de emoții. A fost un șoc când am primit scrisoarea că proba mea de urină a fost pozitivă. Știu că nu am făcut nimic greșit, știu că sunt curată. Am fost mereu împotriva dopajului.
Patru ani înseamnă mult la vârsta mea. Dacă vor fi patru ani, nu știu cum mă voi descurca. Probabil, va fi finalul carierei mele”, a declarat Simona Halep.
Această declarație a fost postată de Simona Halep în secțiunea Insta Story, de pe contul său oficial de Instagram, joi seara, ca un preview al unui amplu interviu oferit la final de 2023.
Simona Halep, prima reacție după ce TAS a fixat data pentru audieri
Pe data de 12 decembrie, cei de la TAS au anunțat când va avea loc procesul Simonei Halep. Ea va fi audiată timp de trei zile, între 7 și 9 februarie., apelul ei fiind al șaselea caz de care se vor ocupa judecătorii de la Lausanne în 2024.
După anunțul TAS, fostul lidrer WTA, a publicat un mesaj video pe contul de Instagram, în care se declară încântată că a aflat datele la care-și va putea susține nevinovăția în cazul de dopaj.
”Curtea de Arbitraj pentru Sport a decis ca audierile în cazul meu să fie între 7 și 9 februarie 2024. Mă bucur că am posibilitatea de a mă prezenta și a-mi demonstra nevinovăția în fața unui tribunal independent. Mulțumesc”, a afirmat Simona Halep.
Vizită la Paris înainte de audieri
Simona Halep și-a petrecut ultimele luni la Dubai, unde s-a și antrenat, dar zilele trecute s-a aflat la Paris. Ea nu a mers în vacanță, ci pentru a onora un contract cu unul dintre sponsorii mari care nu au renunțat la înțelegerea cu ea după suspendare. Fostul lider mondial a filmat pentru Nike și va apărea în noua campanie a gigantului de echipament sportiv din America.
Campioana de la Roland Garros și Wimbledon încasează anual de la Nike suma de 1,7 milioane de dolari. De-a lungul timpului a mai avut contracte de publicitate cu Mercedes, Hublot, Wilson, Rexona, Dorna, Avon, Dedeman sau Banca Transilvania.